Am realizat ce mult te poate durea un cuvant si cat de usor te pot distruge mai multe. Din simple cinci cuvinte am izbucnit in plans. Din altele doua nu mai puteam de fericire. Inca nu inteleg puterea unui cuvant, nu-i stiu proprietatile, calitatile, defectele si simt ca nu le voi afla vreodata.
Imi amintesc de clipe in care aveam cativa anisori, in care puneam cuvinte la intamplare si iesea o propozitie fara sens, de care toata lumea se bucura. Acum nu mai e asa. Intr-o propozitie trebuie sa fie o oarecare topica, trebuie sa-ti alegi cuvintele cele mai potrivite, frumoase, elegante, amuzante, dragute pentru a face pe cineva sa zambeasca. Mai degraba zici ce-ti vine in minte si-l faci sa planga, e mai usor. E mai usor, intradevar, dar apoi ti se rupe inima. Si daca nu simti acum, simti mai incolo. Pacat ca nu toata lumea stie asta (sau nu o aplica, asemeni mie). "Nu, de ce sa fac eu asta? Sa-l fac sa se simta bine? Da ce-s eu, maicasa? Nu, frate, il fac sa planga, sa dea tot lichidul din el afara, ca asa e cool!"
Asa e acum... Si asa va fi!
