duminică, 14 octombrie 2012

El, ea .. joc de puzzle.

Azi vorbesc despre ea.
Nehotarata, vesnic dornica de atentie si rasfat, visatoare si complicata.
Plina de contradictii, continua sa-si zideasca existenta pe baza cartilor, filmelor bune si versurilor din melodii carora le gaseste mereu diferite interpretari, uitand deseori de lumea reala.
Desi o fire rationala, actioneaza impulsiv.. uneori e tacuta alteori vorbeste mult uitand sa mai puna si stop.

Inevitabil, la extrema cealalta isi face loc el.
Incapatanat, hotarat, pasional.
O iubeste, dar nu-si gaseste deseori cuvintele, evita raspunsurile.
Curios din cale-afara, vrea sa afle totul repede si acum.
Cerceteaza terenul, isi face planuri pe termen indelungat.
Ea traieste prezentul, viitorul o sperie.
Indragostita de ideea de iubire, o data ce o gaseste mereu se intreaba daca este suficienta.
Imperfecta, dar perfectionista pana-n maduva oaselor.
Neincrezator in cei din jur, se doreste a fi perfect.
Ea adora dusurile reci.
Vara, el uita sa-si dea sosetele jos.
Imprevizibila si greu de controlat, face des gafe.
Calm, diplomat, el citeste printre randuri cu perspicacitate.
Ei ii place sa despice firul in patru, rastalmaceste cuvintele pana le da o logica potrivita.
El prefera sa vorbeasca direct, concis, la obiect.
Cu sufletul pe tava, ea lasa o poarta deschisa tuturor.
Protejandu-si sentimentele, trairile lui sunt tinute ascunse.

Ea poarta amprentele degetelor lui pe piele.
Prin venele lui curge intreaga ei fiinta, iar fiecare suras, atingere, soapta e inca un prilej de a-i face inima sa bata mai tare.