duminică, 8 iunie 2014

Am nevoie să fiu iubită

Iubirea poate schimba vieţile oamenilor. Avem nevoie de iubire, poate mai mult decât avem nevoie de aer, de apă, de hrană... scriu acum pentru că asta imi cer ochii, inima. Scriu pentru ceea ce simt.

Am nevoie să fiu iubită...Am nevoie să fiu îmbrăţişată şi privită cu dragoste. Am nevoie de mâinile tale în jurul meu. Aici, acum...
Am nevoie de inima ta puternică să bată lângă a mea; ba chiar să o ţină în palme şi să o vegheze. 

Am nevoie de ochii tăi, să mă privească cu dor după o noapte de dormit în paturi separate. Un dor nebun care să ardă de nerăbdare în ochii noştri...nerăbdare că ne vom vedea curând...

Iubeşte-mă când te enervez. Ştii că nu o fac cu intenţie. Ştii că merit iubire. Iubeşte-mă când mă comport ca un copil. Ştiu că atunci râzi cel mai tare.

Iubeşte-mă când plâng, şi şterge-mi lacrimile de pe obraji şi sărută-mi genele ude. Mângâie-mi faţa şi alină-mi durerea cu zâmbetul tău. Zâmbet de îndrăgostit...