Ce rămâne?

Şi mă întreb câteodată cu ce rămânem până la urmă? Ce rămâne în urma atâtor lupte şi perioade tensionate? În urma atâtor vise şi zâmbete? Cred ca multe amintiri. Amintiri care aduc lacrimi, amintiri care aduc nostalgie, emoţie și zâmbete. Amintiri pe care le-ai mai scoate din suflet și din gând doar pentru a le mai retrăi măcar o dată. Amintiri pe care ai vrea sa le continui, sa le dai un alt final. Amintiri care dor şi de care ţi-e dor. Amintiri care au momente în care nu te lasă-n pace și tind sa revină asemeni unui bumerang ruginit. Amintiri care te bucură, îţi fac inima sa tresalte şi amintiri care te chinuie. Multe amintiri…

Arunc o privire în partea stângă a trecutului şi văd acolo oamenii pe care i-am lăsat în urma. Azi nu mai sunt asa cum mi-i amintesc. S-au schimbat, dar amintirile cu ei au rămas neschimbate. Vad acolo oameni care m-au părăsit exact atunci când trebuia sa fie bine, trebuia sa fie alături de mine, mi-au furat încrederea în mine, iar apoi au ales sa se-ntoarcă. Deşi m-au rănit, m-au dezamăgit şi mi-au călcat inima-n picioare, i-am primit înapoi pentru ca încă îi iubeam, desigur ca mai apoi sa plece iarăşi sau mai rău, să simt eu nevoia sa plec de lângă ei. Nu as fi vrut asta, dar câteodată trebuie să înveţi sa mai şi renunţi. Văd oameni care au reuşit sa-mi reînnoiască încrederea, dar doar pentru a mi-o fărâma din nou. Văd oameni care m-au iubit, dar pe care eu nu i-am putut iubi. Văd oameni pe care i-am iubit, dar ei nu mi-au putut răspunde la fel. Vad prieteni alături de care am fost zi şi noapte, i-am sprijinit, i-am iubit şi protejat chiar dacă asta însemna sa uit de mine, iar apoi, au rămas acolo, în trecut. M-au făcut mai puternica, dar cu ce folos? O parte din inima mea încă e compusă din ei deşi au plecat şi ştiu ca nu se vor mai întoarce din cauza ca eu nu vreau să-i mai primesc înapoi. Adevăraţii prieteni nu pleacă niciodată.

Apoi arunc o privire şi în partea dreaptă a trecutului. Acolo vad atât de multe lacrimi de tristeţe  şi de bucurie. Sunt lacrimi pe care nimeni nu le-a văzut, lacrimi de care nimeni habar nu are. Vad câteva regrete si extrem de multe greşeli. Vad fluturi în stomac, vad vise, zambete, inocenţă, speranţe si aşteptări. Vad viaţă. Vad neîmpliniri, dar observ si realizări. Văd cum a prelucrat timpul în aşa fel omul, făcând-l capabil sa se privească acum în oglindă.
Sunt fericită totuşi. Am persoane acum în viata mea care îşi fac mereu timp pentru mine, mă acceptă aşa cum sunt, cu infinite greşeli  şi defecte, dar şi cu acele calităţi care mă fac sa fiu unică. Cred ca de aia sunt aşa azi. Am realizat ce am pierdut până nu demult şi ce a rămas solid în viaţa mea. S-ar putea sa se numească  şi maturizare sau doar conştientizare.

Amintirile sunt defapt o alta viaţă a noastră care nu se consuma niciodată. Ea pur şi simplu rămâne acolo nemişcată fără un curs anume. Mii de momente, o mulţime de oameni, de gânduri, de sentimente. Se aseamănă exact cu un sac niciodată prea gol, niciodată prea plin. Amintirile cred că sunt singurele lucruri ce ne aparţin cu adevărat. Sunt ale noastre şi nu ne privează nimeni de la zâmbetele calde si nostalgice ce ni le oferă. Da, amintirile le putem răsfoi oricând fără teama ca s-ar putea sa le pierdem la un moment dat.