luni, 22 noiembrie 2010

Daca dragoste nu e...

Nu pot fara iubire. Pur si simplu, viata ar fii o greseala si zilele un chin. Ma stiu vesnic indragostita, vesnic osciland intre zambete si lacrimi, intre bine si rau, intre iubire si indiferenta... Dar, vesnic cu inima gata de o noua poveste de dragoste.


Unele povesti, le-am incheiat stupid , inainte de a le incepe, altele le-am continuat pana la un punct, dupa care am fugit, dar niciodata nu am asteptat sa se erodeze totul complet, sa se uzeze la maxim, sau sa devina monoton si plictisitor. Si am stiut intotdeauna cand sa plec, ca sa ramana amintirea mea frumoasa, ca sa raman in gandul baiatului respectiv plina de viata si zambete, asa cum m-a cunoscut, visatoare si mofturoasa, cuminte dar rebela, si nicidecum nu am permis sa las amintirea unei disperate care ar face orice pentru inca o zi de iubire. Nu.


Am plans, ce-i drept, am plans in fata unui baiat, care imi stergea obrajii fierbinti si care ma saruta pe frunte, am plans pentru ca vroiam sa-si aduca aminte de mine, sensibila si calda, cu ochii caprui inecati in lacrimi provocate de destin. Si el, a fost poate unul din putinii oameni, care a inteles cat e de greu sa fiu eu. Cat e de crunt sa-ti induri soarta, care de cele mai multe ori te priveste atent in ochi, si apoi te injunghie.


Dar... am fost vesnic indragostita. Uneori mai mult, alteori mai putin. Si in fiecare sfarsit, am cautat un nou drum, pe care sa pasesc mai atent, mai elegant, mai firav.... am cautat o noua cale, si am tinut de mana oamenii care aveau nevoie de mine. Pe ceilalti, i-am uitat. Pur si simplu. Sau asta spun eu.. dar tot ce stiu e ca.. niciodata nu uit si n'am sa uit.. doar trec mai departe...!!