De 2 ori in viata mea am iubit cu adevarat.
Am avut sentimente pe care nu le pot uita, sentimente cat pentru o viata intreaga, care acum sunt amintiri.
Prima dragoste a fost "El" , dar de ce m'a durut mai mult si au fost sentimentele mai profunde a doua oara?.. Probabil din cauza faptului ca n'am mai fost eu cea care a renuntat..
Regret ca am parasit prima dragoste, fiindca ma iubea nespus. Imi urasc mintea caci ea a actionat inaintea inimii.. iar de inima imi e rusine..
Ce ne'a intarit iubirea? Nu ne'a pasat de vorbele rele a lumii, fiindca lumea nu are STOP atunci cand e sa raneasca pe cineva, am fost mereu unul in bratele celuilalt, ne certam, ne impacam, pentru ca stiam ca nu se merita luarea in seama a ce e rau. A riscat mult pentru mine, a indurat foarte mult.. doar noi stim prin cate am trecut sa ne pastram aceiasi. L'am ranit, dar de cate ori suferea din cauza mea, tot nu i s'a smuls nicio speranta si tot la fel m-a iubit. Era de o bunatate extrem de rara si n'am sa'i pot multumi vreodata pentru cat m'a ajutat in toate lucrurile grele pentru mine, si m'ai ales ca a fost langa mine cand imi era rau, cand imi era greu...Mi'e de'ajuns un sarut sa las tot ce'am avut pentru el.. Poate il voi mai reintalni, si doar ii voi zambii.. fiindca ma voi simtii mica in fata lui...De prea multe ori l'am alungat din viata mea, cand defapt nici nu puteam continua fara el..
Pot spune a doua dragoste...Pot spune ca l'am iubit mai mult decat ca pe prima. M'am indragostit mai greu, dar si cand mi'a intrat in inima tot ce stiam era ca.. "fara el nu pot". Am mai scris despre tine iubire, vai cat a putut sa ma doara... De ce ne'am despartit inimile? Nu le pot numi motive adevarate. Cat de mult raneste dragostea.
Am plans in fata lui ca un copil pierdut. Stateam in fata ochilor sai.. tot ce facea era decat sa imi stearga lacrimile si sa ma priveasca, sa ma stranga in brate.. atat. Tot ce imi doream era sa ma tina in inima lui si sa vada ca pot fi perfecta pentru el, doar sa ma lase. De multe ori orgoliul este mai mare pentru unii decat dragostea. Era totul! Cat am plans, doar eu stiu.. Si i'am zis cand eram impreuna "eu nu plang" nu'mi place sa plang, si am plans mai mult ca niciodata.. Din iubire, ierti, treci peste..el din motive patetice pot spune.. n'a vrut.. Spun patetice, fiindca fac deosebirea dintre el si prima mea dragoste.. Vad diferenta dintre tot.. Stiu ca am condus, iar acum am fost condusa.. poate de aia nu stiam cum e fara el..fiindca eram obisnuita ca el sa fie totul. Poate nu ascultam mereu, dar nu renuntam sa nu'i port dragoste si respect in inima mea. M'a judecat ca de ce n'am aratat nimic si doar am simtit.. poate ca n'am stiut in felul in care a vrut el.. Oricum cand ma gandesc ma doare doar faptul ca am suferit atat.. ca am asteptat in zadar.. ca mi'a oferit sperante degeaba, desarte.. ca am crezut prea mult in noi.. ca mi'a dat inima inapoi fara niciun resentiment.
Si totusi, am invatat sa iubesc, sa plang din iubire.. sa iert, sa ador , sa sper, sa lupt, sa mor pentru iubire.
