Există mai multe tipuri de iubire:
1. "Eu pretind că te iubesc, tu mă iubeşti pe bune şi totul e perfect"
- da, există astfel de iubiri, nenumărate chiar, dar la ce bun ? E
simplu, de fapt: poate că tipul sau tipa arată bine şi vrea doar să se
laude cu el, respectiv ea, sau poate că o face în urma unei răzbunări
sau mai ştiu eu ce, însă cel ce pretinde că iubeşte e un mare păcătos;
şi nu, nu spun asta ca fiind o persoană bisericoasă sau extrem de
credincioasă, spun asta în calitate de persoană care mai apreciază şi
azi bunul gust iubirea şi sinceritatea. E un păcat să
amăgeşti pe cineva şi, în cazul în care o faci, nu ai nicio scuză; vorba
aceea "scopul scuză mijloacele" nu te ajută şi, oricare ar fii fost
motivul, nu meriţi să fii iertat, cel puţin din opinia mea.
2. "Eu am nevoie de ceva ce pot obţine doar prin tine, aşa că mă prefac că te iubesc"
- Da! Exact ! Spune-o cu voce tare. Vorbim, evident, despre profit.
Este un tip de iubire dezgustătoare, de neînţeles, care poate fii făcută
doar de persoane fără scrupule; nu pot înţelege sau accepta astfel de
persoane. Nu le judec, nu am niciun drept, dar nu le iau apărarea şi nu
le privesc cu ochi buni - prefer chiar să mi le înlătur din anturaj, în
cazul în care ştiu că există.
3. "Ies cu tine pentru că eşti cel mai râvnit tip, iar tu ieşi cu mine pentru că sunt cea mai nu-ştiu-cum-fată"
- ce urât şi asta ! Ne ascundem după deget, ne prefacem că totul e bine
şi frumos, când, în realitate, nu ne înţelegem şi nu schimbăm două
vorbe. Îmbrăţişări şi săruturi false, doar de ochii lumii, pentru laudă
şi invidie din partea altora.
4. "Eu sunt deşteaptă, iar tu ai nevoie de note bune" -
asta este tot un fel de profit, ceva ce răneşte până în adâncul
sufletului fata sau băiatul căreia i se întâmplă asta, dar ce putem face
? E trist şi păcat că există oameni cu creierul atât de mic.
5. "Eu te iubesc şi tu mă iubeşti"
- asta este de-a dreptul minunat ! Când iubeşti pe cineva, iar el sau
ea te iubeşte la rându-i, când îţi împărăşeşte sentimentele şi te face
să simţi lucruri pe care nu le-ai mai simţit niciodată. Te bucuri de
mirosul lui împregnat în hainele sau, mă rog, lucrurile tale, te bucuri
de prezenţa lui, de gesturile lui, de zâmbetul şi vocea lui, de
atingerile lui, de respiraţia lui pe faţa ta; te bucuri de tot ceea ce
reprezintă el cu adevărat, de sinceritatea şi perfecţiunea lui
interioară, de frumuseţea lui izbitoare exterioară - frumuseţe care
devine atât de irezistibilă şi izbitoare odată ce ajungi să-l iubeşti
nebuneşte. Şi sunt, acestea, oare, sentimente care trec într-o zi ? Nu.
În două ? Nu, ele trec în timp, dar nici atunci nu trec. Se
sedimentează, eventual, se aşează peste ele alte sentimente, alte
persoane, alte zâmbete, iubiri, voci, şoapte şi chipuri, dar ele nu
dispar, la fel cum nici rănile sufleteşti nu pleacă nicicând, nicăieri.
Spuneam, de multe ori, "dă-mi o palmă, dar nu mă jigni", pentru că o
palmă, trece, o să uit că m-ai lovit, dar dacă m-ai jignit, dacă m-ai
rănit cu ceva, acea vorbă va rămâne mereu acolo, indiferent de
circumstanţă, n-am s-o uit niciodată şi mă va durea de câte ori îmi voi
aminti de ea. E ceva ce nu se poate cicatriza, e mereu viu, sufletul
meu, desigur, pulsând iubire şi fericire, ţinând însă în el toată
suferinţa.
Dacă
azi sunt geloasă şi ţip la tine, să nu ţipi la mine chestii de genul
"bine că nu ai încredere în mine !", bucură-te că ţip la tine, asta
înseamnă că-mi pasă; fă bine şi ţipă la mine când eu n-o mai fac, atunci
înseamnă că ceva se întâmplă şi că nu te mai iubesc. De asemenea,
spune-mi în serios că sunt frumoasă - maxim o lună am să ţin cont de
asta, dar spune-mi în serios că sunt urâtă - am să ţin cont de asta
mereu şi am să fiu şi complexată pe deasupra, într-un oarecare mod. Dar
mai bine nu face asta, mai bine lasă spontaneitatea să-şi facă treaba,
mai bine iubeşte-mă aşa cum sunt şi fă-mă să te iubesc la rându-mi,
acceptă-mi anormalitatea şi faptul că sunt aşa complicată şi de
neînţeles uneori, iubeşte-mă cum sunt şi nu mă răni, pentru că
nici eu nu am s-o fac.
