Unde o sa ajungem? Cine suntem? Cand am ajuns aici? Si ce vrem? Timpul
se scurge... Dar noi ramanem, mai mult sau mai putin. Altii se duc, in
pamant. Si nu mai pleaca de-acolo. Sa fi intr-un somn continuu, sa nu
poti sa faci nimic. Sa fi rece, peste tot, rece, congelat chiar. Intr-o
lume care se misca. Tu sa stai. Un cadavru. Nimic mai mult. Candva plin
de viata. Un om gata sa le dea viata altor oameni. Acum zace. Nu mai
simte nimic. Nu mai vede, nu mai aude. Poti spune ce vrei, caci el si
sufletul lui s-au dus departe. Nu mai iubeste. Imagineazati cum e sa nu
mai iubesti. Sa nu mai simti fiorul care te trece cand il sau o vezi.
Cum te-ai simti? De fapt, nu ai mai avea ce sa mai simti. Dar acum cand
ai sentimente, cum te simti gandindu-te ca tu candva nu vei mai putea
iubi. Ai da orice ca sa-l mai simti macar o data, ca sa-l tiparesti bine
in minte, sa nu-l uiti, sa-l iei cu tine in eternitate, in mintea ta la
fel de defecta, ca si inima.
Iubesc sa-mi fie dor, sa regret si sa
plang. Ma definesc ca si fiinta. Iubesc sa iubesc. Sa cant cand am eu
chef. Sa ma intind pe iarba in bratele lui.
Dar ce-mi place mie se va
duce departe o data cu stingerea. Si cui o sa-i mai pese de ce-mi
placea mie? Cine o sa ma mai asculte? Cine ar veni, sa dea timpul
inapoi, sa-mi mai dea o zi. O zi in care sa fac tot ce n-am facut. N-as
avea timp sa vad toata lumea intr-o zi. Dar cine stie, poate dupa moarte
avem mai multe posibilitati de a ne satisface dorintele.
Iar
fericirea, ar fi zero fara tristete si griji si nelinisti. Si-atunci
cand esti fericit, te plictisesti. Iar adrenalina ti-o creezi numai
atunci cand stii ca risti ceva, cand stii ca ai ceva de pierdut.
Mai ai timp, foloseste-l!
