În câteva secunde am ascuns cioburi și sentimente ascunse, am golit masa, am dat drumul la căldură și am încercat să le fac loc pe fotoliul numit inimă.
I-am ascultat, am trăit momente. N-am vrut să-i alung. Am stat, ne-am povestit lucruri în comun, peripeții prin care am trecut despărțiți de soartă. Deși credeam că au greșit, că au sosit într-un moment total greșit, am decis să uit pentru o clipă de tot ce-mi aleargă prin minte și să mă dedic celorlalți.
Le-am oferit un ceai, le-am oferit sentimente ascunse, le-am oferit o parte din mine. Dar știam că în subsol zăceau secretele mele, care parcă strigau după mine, după reîntoarcerea la prezent
Au trecut pragul sufletului meu oameni străini și totuși i-am lăsat să intre, în speranța că poate mă vor ajuta. M-au ajutat fără condiții, fără așteptări. Mi-au fost alături și împreună am șters praful, am măturat podeaua și am aruncat grijile, am aerist sufrageria inimii și am alungat tot ce era neplăcut și dureros.
Nu tot ce întâlnim este destinat să rămână. Există oameni care ne învăța o lecție de viață într-o secundă, prin două cuvinte. Există oameni pe care îi cunoaștem de mult dar n-au reușit să ne transmită ceva special.
Cei care străbat simțuri, emoții și gânduri într-o singură clipă sunt suflete pereche, minuni trimise din cer pentru a ne mângâia chipul și inima.
