-Ai.. ? ce surpriză să te revăđ. ce faci ?
-bună..  bine.. aştept pe cineva.
-încă mai eşti cu tipul ăla ?
-da.. tu..
-şi eu. mă bucur. să vă ţină !
-la fel..
-pari schimbată. pentru prima oară pari chiar.. fericită.
- posibil..s-au schimbat multe.. 
-mhm da..
- îţi aminteşti când eram beată şi m-am ridicat , clătinându-mă să ajung până la tine, şi m-am aruncat în braţele tale ? abia mă ţineau picioarele, dar atunci singurul scop era să ajung la tine.
-da..
-nu mai vedeam nimic în jurul meu, ci doar pe tine, centrul universului meu pe atunci. te vedeam multiplicat, copacii se învârteau o dată cu tine.. dar  cred că.. erai singurul meu echilibru, singura mea scăpare. nu mai conta nimic, nici cum îţi voi părea, nici de ce vor zice ceilalţi, orgoliul meu rămânea mut, îmi trebuiai în clipele acelea atât de covârşitor.. mai mult decât mi-a trebuit vreodată vreun lucru. aşa e dragostea de fapt. te învârţi în gol, gata să cazi, fără un punct de sprijin. îţi pierzi echilibrul. nu mai vezi nimic.
- Aş..am..i.
-nu ştiu ce ţi-am spus, abia puteam să vorbesc. dar probabil c-am urlat cât am putut de tare să mă ierţi, şi că te-am iubit, că te-am iubit mult.. şi iar să mă ierţi. apoi m-am întins pe jos cu faţa spre cer, uitându-mă în gol..
- băi nene, dar..nu-ţi mai aminti de lucruri atât de triste. a trecut.gata. eram copii..ne-am schimbat, suntem fericiţi amândoi acum.
- e ciudat, nu ? ca peste ani să ne-ntâlnim undeva, în mijlocul Bucureştiului, şi să ne salutăm rece, mergând fiecare pe drumurile lui.