marți, 28 iunie 2011
Ma mint.. ma mint... si tot ma mint.. cat ma mai pot mintii singura atata...:(
As vrea doar sa am puterea sa deschida ochii sa'si vada amprenta de pe inima mea care e imbibata cu al sau venin de dor. Sa vada ca nu sunt piaza aia rea, si ca pot fi perfecta doar daca ma lustruieste cu mainile si iubirea sa. In dragoste accepti, treci peste, am invatat ca trebuie sa accept teste si le voi trece cu drag, incredere , si o voi darui, rabdare, o voi oferi si dragoste...eu nu pot ocolii..!
As vrea doar sa am puterea sa deschida ochii sa'si vada amprenta de pe inima mea care e imbibata cu al sau venin de dor. Sa vada ca nu sunt piaza aia rea, si ca pot fi perfecta doar daca ma lustruieste cu mainile si iubirea sa. In dragoste accepti, treci peste, am invatat ca trebuie sa accept teste si le voi trece cu drag, incredere , si o voi darui, rabdare, o voi oferi si dragoste...eu nu pot ocolii..!
luni, 27 iunie 2011
Oamenii la care ținem ...
Câți oameni nu au dispărut din viața noastră, fie pentru că așa au vrut, fie pentru că așa trebuia să se întâmple? Dar noi, din viețile câtor oameni am dispărut?
De-a lungul timpului se pierd legături, se răcesc relații, apar certuri, trădări și oamenii la care ținem ne părăsesc sau îi părăsim noi. Și totuși, nu e ciudat cum ieri ne împărtășeam totul, ne încurajam, plângeam, râdeam împreună, iar astăzi ne purtăm ca niște străini sau nu mai știm nimic unii de ceilalți? Poate e ciudat. Sau poate nu. Poate că fiecare trebuie să își clădească o viață a sa independent de ceilalți, să uite de toate clipele petrecute împreună, de glume, de lacrimi, de susțineri, de certurile care întăreau relațiile. Și totuși, oare chiar nu avem loc pentru toți în viața noastră?
„Când cineva la care ții pur și simplu pleacă, amintește-ți că frunzele, toamna, nu cad pentru că vor, ci pentru că a sosit momentul.”
De-a lungul timpului se pierd legături, se răcesc relații, apar certuri, trădări și oamenii la care ținem ne părăsesc sau îi părăsim noi. Și totuși, nu e ciudat cum ieri ne împărtășeam totul, ne încurajam, plângeam, râdeam împreună, iar astăzi ne purtăm ca niște străini sau nu mai știm nimic unii de ceilalți? Poate e ciudat. Sau poate nu. Poate că fiecare trebuie să își clădească o viață a sa independent de ceilalți, să uite de toate clipele petrecute împreună, de glume, de lacrimi, de susțineri, de certurile care întăreau relațiile. Și totuși, oare chiar nu avem loc pentru toți în viața noastră?
„Când cineva la care ții pur și simplu pleacă, amintește-ți că frunzele, toamna, nu cad pentru că vor, ci pentru că a sosit momentul.”
Tu ce alegi?
Inima e cea care se luptă zi de zi cu rațiunea. Și ține doar de noi cine câștigă lupta. Noi suntem cei care arbitrăm. Probabil dacă am arbitra corect rațiunea ar fi cea care ar ieși învingătoare de cele mai multe ori. Dar inima oare nu are dreptul să câștige? Oare nu datorită ei trăim cele mai frumoase clipe atunci când o declarăm pe ea câștigătoare?
Da, rațiunea ne oferă siguranță, știm exact ce ne așteaptă după ce o alegem pe ea. Însă când alegem inima e exact ca atunci când pornim pe un drum fără să știm ce ne așteaptă la capătul său: fericirea sau dezamăgirea. Dar ce farmec are viața fără risc?
Așadar, avem două posibilități: declarăm rațiunea câștigătoare, ca mai apoi să trăim în rutină și să ne întrebăm cum ar fi fost dacă am fi favorizat inima sau declarăm inima câștigătoare și riscăm dar nu regretăm.
Da, rațiunea ne oferă siguranță, știm exact ce ne așteaptă după ce o alegem pe ea. Însă când alegem inima e exact ca atunci când pornim pe un drum fără să știm ce ne așteaptă la capătul său: fericirea sau dezamăgirea. Dar ce farmec are viața fără risc?
Așadar, avem două posibilități: declarăm rațiunea câștigătoare, ca mai apoi să trăim în rutină și să ne întrebăm cum ar fi fost dacă am fi favorizat inima sau declarăm inima câștigătoare și riscăm dar nu regretăm.
duminică, 26 iunie 2011
miercuri, 22 iunie 2011
Abonați-vă la:
Postări (Atom)